Top 10 similar words or synonyms for ismailit

maḥmūd    0.672866

babur    0.646051

sunit    0.634673

dawlat    0.632010

ubayd    0.628927

muawiyah    0.628913

abdurrahman    0.626798

الشيخ    0.626533

ghazan    0.624292

jazzar    0.621485

Top 30 analogous words or synonyms for ismailit

Article Example
Al-Hakim bi-Amr Allah Abu ‘Ali Mansur Tāriqu l-Ḥākim, denumit pe scurt "Al-Hakim bi Amr al-Lāh" (în ; în traducere literală, „domnitor prin porunca lui Allah”; n. 985 – d. 1021), a fost al șaselea calif Fatimid și al 16-lea calif ismailit (996–1021).
Nizariți Nizariții (Arabă: النزاريون‎ "an-Nizāriyyūn; Nezāri Ismaʿilis") fac parte din comunitatea șiiților Ismailiți (Arabă: الإسماعيلية‎ "al-Ismāʿīliyya"; Persană: اسماعیلیان‎ ). Nizariții și Musta’iliții sau "Ṭayyibī Mustaʿlī (Mustaʿlian Ṭayyebi Ismaʿilis)" reprezintă astăzi principalele ramuri ale șiismului Ismailit. La momentul actual, terminologia de Nizariți este asociată primordial adepților lui Aga Khan.
Ismailiți În sistemul ismailit, ca și în cel pitagoreic numărul șapte era considerat sacru. Septimanii împărțeau evenimentele cosmice și istorice în perioade de câte șapte ani. În cosmogonia lor gnostică, parțial de inspirație neoplatonică, treptele emanației erau șapte: 1. Dumnezeu; 2. intelectul universal ("’aql"); 3. sufletul universal ("nafs"); 4. materia primară; 5. spațiul; 6. timpul; 7. lumea pământeană și omul. Dumnezeu a făurit întreaga creație prin Rațiunea și Sufletul universal. Timpul este divizat în șapte cicluri, care corespund fiecare unei anumite manifestări a divinității.
Ismailiți Novicele era inițiat, după ce jurase că va păstra secretul, în elementele doctrinei ezoterice, printre care: crearea universului prin emanație divină, transmigrarea sufletelor, imanența divinității în Ismail și viitoarea lui întoarcere ca "Mahdi". (Hitti pg.281) Se pare că au existat șapte grade de inițiere și respectiv nouă în vremea fatimizilor. Novicele ajuns în starea de „stabilitate” ("ta'sis") se găsește plasat mai sus de orice credință. Ismailiții au fost acuzați de practici imorale și reuniuni indecente de-a lungul timpului. Majoritatea adepților nu depășeau niciodată al treilea grad, marcat printr-un jurământ special ("rabt") care îi lega de imamul ismailit. Misionarii și propovăduitorii atingeau rar ultimul grad.
Idris (profet) Un alt autor ismailit de secol IX influențat de hermetism este Abu Hatim ar-Razi, care, în lucrarea sa Știința Profeției îl menționează pe Hermes de mai multe ori, spunând clar că este același personaj cu Idris: ”pe scurt, originea științei astronomiei este de la Idris. Hermes este Idris. El a fost un profet și un membru al comunității noastre, nu unul al comunității apostaților. Au fost cinci generații între el și Adam.” Într-un singur paragraf, Ar-Razi arată fără rețineri atât faptul că Hermes este același și cu Idris din Coran și cu Enoh, cât și recunoașterea lui drept profet al comunității islamice ismailite.
Hasan Ibn Sabbah Rayy era în perioada adolescenței lui Hasan un centru important pentru activitățile misionarilor ismailiți din centrul Persiei (regiunea Jibal). Mișcarea ismailită era una emergentă în Persia la jumătatea secolului XI, fiind o emanație dirijată de califul-imam Al-Mustansir din Cairo, capitala califatului fatimid. Se presupune că succesul misionarismului ismailit în Persia, s-a datorat în mare parte agresivității turcilor selgiukizi, care de altfel dominau întreaga regiune prin interpuși, majoritatea neagreați de populația locală de origine arabă sau persană. Misiunea religioasă ismailită era eșalonată în trei straturi, cea mai de jos fiind reprezentată de fida’i, urmată de rafik și în final, da’i. Această metodă de organizare l-a inspirat ulterior pe Sabbah în crearea propriilor structuri organizatorice. În Rayy, tânărul Hasan cunoaște ismailismul șiit, doctrină ce la început nu îl impresionează, dar în timp, respectul său pentru respectiva doctrină crește, acesta participând la numeroase dezbateri religioase. Impresionat în mare parte de convingerea de nezdruncinat a misionarilor ismailiți, Hasan Sabbah își începe propria cercetare a doctrinelor ismailite, pentru a deveni la rândul său șiit ismailit.
Hasan Ibn Sabbah Hasan Sabbah organizează o veritabilă aripă militară a ismailiților care timp de 2 ani, conduce nenumărate asasinate împotriva selgiukizilor. Perioada de succese ale ismailiților duce la perfecționarea tehnicilor morbide de asasinat dar și la clădirea unui stat ismailit persan în vecinătatea sultanatului selgiukid, prin exercitarea unui control absolut asupra membrilor sectei dar și asupra unui număr de fortărețe puternice aflate în munții din nordul Persiei. În 1092, incursiuni majore ale selgiukizilor au ca rezultat asasinarea vizirului Nizam al-Mulk, un inamic învederat al lui Sabbah, precum și la scurt timp uciderea sultanului selgiukid de atunci de către asasini ismailiți (fida’i). Profitând de haosul creat de această campanie sinistră de asasinate la comandă, Hasan își consolidează definitv poziția în nord-vestul Persiei, ocupând majoritatea castelelor, orașelor și pasurilor montane din regiune, conectându-le printr-un sistem administrativ eficient, independent din toate punctele de vedere. Moartea califului Al-Mustansir, în 1094, a dus la o dispută ce a generat o schismă în sânul ismailiților, împărțindu-i în nizariți și mustaliți, de la numele reprezentanților celor două facțiuni rivale; pe marginea ducerii mai departe a imamatului ismailit. Hasan Sabbah, care devenise liderul incontestabil al ismailiților persani și care deja adoptase o politică independentă, l-a sprijinit pe Nizar, cel mai în vârstă fiul al lui Al-Mustansir desemnat ca succesor. În acest fel Sabbah rupe legăturile cu califatul șiit fatimid precum și cu administrația misionarilor ismailiți din Cairo, fondând astfel un stat nizarit independent în Persia.
Ismailiți Pentru ismailiți, toți credincioșii au nevoie de "ta'lim", învățătura aflată mai presus de discuțiile dintre oameni. De aici derivă un alt nume al lor, "ta'limiya". Această învățătură, promovată mai ales de Hasan Ibn Sabbah, nu poate, în viziunea lor, să fie propovăduită decât de „Imamul infailibil”, în calitatea lui de emanație a inteligenței divine. În consecință, ei cer adepților, supunerea oarbă față de învățătura imamului ismailit, insistând și mai hotărât decât duodecimanii, cu privire la infailibilitatea lui și la calitățile lui supraomenești. Ismailiții au organizat una dintre cele mai subtile și eficiente mijloace de propagandă din istoria islamului. Din locurile lor de recluziune au început să trimită misionari în întreaga lume islamică pentru a-și prezenta doctrina, cunoscută ca "bāṭin" (interior, esoteric). Potrivit acesteia, Coranul trebuie interpretat alegoric, căci adevărul se află în sensul esoteric pentru care forma aparentă ("ẓāhir") nu este decât un văl menit să acopere adevărul de ochii neinițiaților.
Ismailiți După mai bine de un secol de la decesul lui Muhammad, un grup dintre descendenții săi au complotat pentru crearea unei mișcări revoluționare împotriva abbasizilor. Scopul acestei mișcări a fost acela de a instala imamatul ismailit al descendenților familiei Profetului Muhammad într-un nou califat care să conducă întreaga comunitate musulmană. Mesajul avea să fie răspândit de către o rețea de misionari ("da'is"), care acționau în secret pentru a scăpa de persecuțiile abbasizilor. 'Abdallāh, primul lider al acestor misionari, și-a organizat propaganda ("da̒ wa" - arabă:دعوة) în jurul acelei comunități ismailite timpurii, fiind cel care a dat forma finală sistemului politico-religios al ismailiților. Propaganda a început la reședința sa din Basra și apoi din Salamaya (nordul Siriei).
Rașid al-Din Sinan Marele ismailit Rașid al-Din Sinan, a cărui poreclă „bătrânul munților” inspira teamă la curțile regilor și prinților, moare în jurul lui 1193. Autorul sunnit Ibn al-Jawzi plasează moartea acestuia în 1192 și îl descrie ca fiind un om de stat, înțelept și foarte priceput în a câștiga inimile oamenilor. Cronicarii vremii, ca Bustani al-Jami, susțin că adepții lui Sinan nu au crezut în moartea lui, considerând decesul acestuia ca încă un vicleșug. Ismailitul sirian Nur al-Din Ahmad, oferă o descriere a lui Sinan ca fiind „frumos la înfățișare, potrivit la înălțime, cu ochi mari negri, măsliniu la față, elocvent în exprimare, puternic în argumentație, cu o viziune clară asupra lucrurilor, rapid în improvizație și neîntrecut în filosofie, alegorii, poezie și astronomie”.